Puțin despre războiul liderilor. Psihologia modernă.

Featured

      Nu pot să-mi imaginez ce se poate întâmpla când se întâlnesc două persoane care au fix aceleași nevoi, fix același cadru oportun de a le satisface și fix aceiași stâlpi de susținere interpersonală.
Dar o fac.
Când doi lideri la fel de individualizați și ciuntiți de aparatul psiho-manipulator numit dezvoltare personale își ating coarnele unul altuia, nimic bun nu poate să iasă de acolo. și totuși uneori ceva mic și profund poate să facă diferența între cei doi.
Unul zice: ĂSTA SUNT, am nevoie de validare, o fac, ridicând vocea și umerii, și arcuind sprâncenele ca și cum ”Dacă nu-ți convine, pleacă”. E o mândrie hazlie în asta, nicidecum o răutate. Iar celălalt, având fix același trebuințe, tace totuși, și nu zice nimic. Tulburarea i-a ajuns la suflet, așa că mai e capabil poate să ierte, riscând începutul disprețului, fiindcă rabdă prea mult. Și tace. Dacă ar deschide și el gura, ar fi un mare conflict. Contrastul dintre ăștia doi tulburați și nevalidați ar fi doar simpla tonalitate și intensitate a vocii. Halal societate! Bine că nu se bat, căutând o concluzie!
Iată adevăratele jocuri de putere pentru care personalitatea pare doar o carcasă de împrumut. Nici nu mai știu dacă ea (mai) contează. Când mândria bolii sau neajunsului devine principiu de viață, te poți aștepta să fii doar un om de unică folosință. Îmi aduc aminte că odată, noi învățam să ne luptăm defectele…din respect și lumină pentru noi înșine, și pentru ceilalți. Acum există doar ”EU ÎNSUMI” și atât.
(…)
Există o putere ciudată în acest context, care face diferența între vindecat și vindecabil, între bolnavul profund și cel de suprafață, chiar dacă cel care tace se știe cu mult mai multe sechele și mai îndreptățit să-și fure bucățica de tort. Lipsa de validare aduce un pachet de probleme.
Da, suntem plăcinte și clătite ș brioșe unii penru alții, fiindcă așteptăm să înșfăcăm din celălalt, să ne luăm momentul. Câtă râvnă! Iar alții, devin adevărate cuțite și furculițe, gata să pape din fiecare om care l-a privit o dată în ochi mai profund. Li s-a dat un deget, și au luat toată mâna.
Tulburații nu au ce să caute lângă alți tulburați, decât dacă tulburarea lor sau elementele ei sunt complementare, am zis!?
Nici în cea mai slabă pictură, nimeni vreodată n-a pictat în trei culori- aceleași culori…
Ce poți să faci într-un context lipsit de complementaritat, să te faci auzit, este să taci mai strident, sau să ridici vocea. În ambele cazuri, majoritatea decide: ești un ciudat.
Râvna psihologică este ca o furculiță în mâna unui înfometat: se înfige oriunde vede o părticică, o schemă sau măcar o senzație din ceea ce și-ar dori.
Acestora, care-și bat cu pumnul în piept patologia, neajunsul și boala, călcând fără să-și dea seama în piciorușe pe alții, dar mai ales refuză de a răbda din când în când, făcând loc și altora, ridicându-și tulburarea la rang de virtute și artă, nu le zic decât atât:
Advertisements

Cu foamea-n suflet vs. cu foamea-n stomac. Chiriașii ăștia !

Featured

   laptop thinker  
Vii obosit de la muncă, acasă. Ești epuizat, dedicat în 2-3 proiecte și alte activități făcătoare de bine, însă în câteva zile trebuie să te muți. Proprietarul decide să vândă. Sau mai rău, să închirieze muncitorillor, pentru și mai mulți bani. Pornești calculatorul în sictir și deschizi publitimu, romimo, olx, imobiliare.ro, homezz, și îți dai tot concursul în căutări specializate pe google: cuvintele cheie nu sunt o problemă, în fond, cu asta ai crescut.
   După o oră de căutări, exasperarea te apasă. Ai ajuns deja la pagina 20 , și tot ce ai găsit au fost anunțuri repostate, vechi, expirate, pe care le-ai văzut și acum 2 zile când repetai procesul. îți faci o cafea, bagi o țigară să-ți alini neîncrederea: te umpli de nervi. Găsești în sfârșit, undeva pe la pagina 30, infiltrat între alte reposturi și anunțuri de la agenții, majoritatea false, anunțul: PROPRIETAR, închiriez… Nici nu te-ai fi așteptat ca , bifând opțiunea să-ți filtreze anunțurile de la PRIVAT, și nu de la FIRMĂ, să găsești asemenea claritate: un anunț pus la categoria lui. Dai repede telefon, deși constați că e 9. jumate seara, ce mai contează, e în joc bunăstarea ta, și bagajul tău, întreaga ta viață care așteaptă la ușă, în cutii, în valize, în cartoane noi și în suflet: o iei de la capăt. 
    Îți răspunde o voce obosită și te primește repede să -l vezi. Te îmbraci și fugi într-acolo. Când ajungi, ce să vezi? O curte comună obosită, mizerie, igrasie pe pereți și o încăpere în care puteai maxim să dormi întins, dar mai să ai un birou. Unii mai lucrează și de acasă. Frigiderul e spart, bucătăriei îi lipsește blatul, iar în plita aceea murdară nu ți-ai face nicio omletă. Măcar chiria de-ar fi mai mică, așa poți mânca în oraș, îți spui. Dar nu, proprietarul acelui defunct spațiu din care până și șoarecii și furnicile au plecat, cere 200 de euro, că așa e piața. Dacă vrei lux, du-te plătește lux. Și te mai întreabă și de ce cauți tu chirie, ce n-a mers în relația cu fostul proprietarul mă rog, dacă ești așa de ”dăștept„? Nu îi dai explicații, te duci mai departe, lăsând în urmă o generație apusă, care a uitat valorea umană.
    Cei care posedă devin avarii, cei care plătesc, care închiriază, devin sclavii unei societăți lipsită de etică și de echitate: drepturile au apus. Plebea suntem noi în fața acestor parveniți ai naturii, majoritatea lor, care nu fac diferența între lux și modest, între igienizat și murdar, între utilat și funcțional. Cei pentru care, lămuriți-vă și testați, în teren, cei pentru care chiriașul este , citez dintr-un caz recent ”cu foamea-n gât”.  Nu știu însă, conform piramidei lui Maslow, cine  e de fapt cu foamea-n gât, un om care s-a obișnuit să fie detașat de locuința sa, de spațiul în care trăiește și pe care nu-l posedă, sau un om care trage cu dinții de 40 de euro, nu cumva să-i scadă.. ”valorea” pe piață. ”Nu-i bai, chiriașii plătesc oricât, sunt și așa niște tercheaberchea.    
   Ce fel de om e acela care nu are unde să locuiască, și nu are apartamentul său propriu, în anul 2018?   …  îți zise odată un proprietar.
 Da chiar, ce fel de om e acela?  Și aici o să vă dau un răspuns la fel de lung, în curînd.
Pe scurt, cel care nu are apartament propriu în 2018 suntem noi, generațiile astea care au crescut cu confort, cu aproape totul de-a gata, mai puțin o casă. Au crescut mânați de impulsul de mai mult și mai bine, profesional, impulsul libertății, și nu și-au vândut pielea băncilor, și nu o vor face nici cu proprietarii. Suntem profesorii de mâine, studenții, programatorii, medicii, tehnologii, avocații, psihologii, artiștii, cei care aduc culoare lumii, neatașații de tot și toate. ”Plebea” aceasta pe care mulți proprietari o numesc ”cu foamea-n gât”, sunt motorul economiei, și bunăstării celorlalți. O știi pe coafeza de vine la tine acasă? Stă în chirie. Pe rezidentul  la care i-ai dat bacșiș că ți-a rezolvat o problemă? Și el. Polițaiul? Și el! jurnalistul ăla? și el. Unii au ani buni de chirie până să-și permită un apartament. Zeci poate! Dacă vrei s-o luăm așa.  E rușinos să stai în chirie? DE CE, domnule proprietar?
…..
   Ajungi acasă, dacă îi mai poți spune astfel, istovit. Căutările încep din nou. Mai pui     bani deoparte și te hotărăști să faci compromisul: pactul cu agenția. În fond, știm întotdeauna cine a fost cu foamea în gât. Cei care turbează când vine vorba de a scădea prețul cu 30-40 de euro dintr-un apartament, sau de a-i permite chiriașului să evite agenția, sau cel care lunar, responsabil și cumpătat, își pune banii de salar deoparte, pentru a-și achita chiria, taxele. Căci nimic nu e mai important în viața unui om decât locul în care stă, chiria, casa, din care să facă un cămin. Poate că ei se tem, fiindcă noi suntem tineri, îți spui. În timp ce majoritatae din ei au realizat în viață proprietățile pe care azi le închiriază, excepțiile nu le pomenim, tu, stai cu viața la ușă, în suflet și pe față: un amalgam de nevroză, bucurie, exaltare și expresie care ți-a încoronat existența, atât de ocupată să aducă valore pentru alții: în fond, serviciul tău asta face, sau cel puțin acolo tinzi.
    Cu ce e mai neobrăzat un chiriaș care caută prețul ce mai bun pentru o nevoie personală și are nevoile sale, nevoi ale unor generații întregi, ale unor alți sute de oameni care îi seamănă, cu ce e mai neobrăzat și mai jalnic, decât un proprietar care având deja Totul, mai trage de 30euro pentru a-și bonusa proprietatea? În fond, e o luptă a orgoliului său feroce. Unde sunt bani nemunciți, adesea acolo e și ego-ul mai mare. În fond, nu știu care dintre cei doi ar fi dispuși să piardă bani, ca să cîștige valoare: chiriașul sau proprietarul? Căci în timp ce chiriașul își sacrifică micile plăceri pentru o chirie decentă, din cauza abuzatorilor, proprietarul, de cele mai multe ori se ferește să repare și prizele, nu care cumva să ”investească”.  Pentru proprietar ”îi bun orice” în apartamentul acela, pentru chiriaș, trebuie să se uite de zeci de ori până să găsească ceva frumos, decent.  Chiriașul nu e om? Nu e ființă? nu are demnitate? Ce te face să crezi că el e plebea? Însă din experiența cu oamenii am văzut și e clar: Cine nu se respectă pe sine, acela nu poate respecta pe niciunul. Când vezi mizerabilul dintr-o casă/curte/garsonieră, a cuiva, fii sigur că și proprietarul acela se oglindește acolo. În fond, e A LUI.  Care deci, e mai predispus la foame, la nonvaloare, la frustrare și la nesimțire?

 

Răspunsul îl știm cu toții.
*A nu se înțelge că TOȚI proprietarii sunt așa. Excepțiile confirmă regula. Ne cerem scuze față de acei oameni care sunt proprietari, și nu se identifică aici. Aceia sunt OAMENI, nu proprietari. Oameni care închiriază, nu proprietari care închiriază. Ceea ce le dorim și altora.

Caut Chirie! Mă supun proprietarului, contra-cost.

Featured

Pare o japcă formidabilă sa plătești 150 de euro comision pentru un apartament de 200 de euro..doar pentru intermediere.

Problema e că piața e plină de astfel de oferte pe care majoritatea chiriașilor le accepta fara sa comenteze. De asemenea, se accepta si mult prea ușor pretul nerealist al unor apartamente jalnice pentru motive aberante precum termopan sau usa metalică.

Cunoașteți toți problemele. Continue reading

OKAZIE: Oameni de Unică Folosință

Featured

Oameni de unica folosinta

a face in the crowd, Danny Santos Photography.

Încep să-mi placă oamenii de unică folosință.

Nu-s prea implicați să fugă de tine, și nici tu prea apropiat, ca să te mai afecteze gesturile lor.

Mai știu cîțiva aici, foști prieteni foarte apropiați, care au început să savureze același tip de relații.

Fiindcă la oamenii de unică folosință nu ai așteptări. NU ești așteptat și ei nu TE așteaptă.

Ei nici măcar nu știu cine ești, poți fi oricine. Poți fi totul pentru un moment, și nimic în clipa următoare. Dar despre asta nimeni nu știe. Nu ai cum să știi, atât timp cât te trezești dintr-o dată în viitor, și-ți vezi mai departe liniștit de viață, rămas cu parfumul întâlnirii acelui tip de om: de unică folosință.

Continue reading

Empatia de consum, forma expresivă a absorbantului de negativism. RUN! (I)

Featured

empatieeCând cineva vine spre tine cu intenția evidentă de a te ajuta, și îți spune, trăgând de tine, să îi vorbești, să-i spui păsurile și necazurile, aruncând cu ele într-ânsul ca-ntr-un tomberon,
FUGI, că acolo nu-i ajutor.
Singurul ajutor pe care îl face este acest pseudoterapeut lui însuși, căutând compensări în problemele altora, sau așa ceva. Nici nu-i treaba mea să descopăr.

Continue reading

Recalibrarea serviciilor când orice tip de consumator are putere de evaluare. Merită?

Featured

new10

Plecând de la ideea că fiecare business a pornit de la o idee, și ideea a pornit de la o experiență subiectivă a individului: sau acel efect de AHA provenit dintr-un cumul al expertizelor și preferințelor sale, se impune ideea de a avea, dincolo de pachetul birocratic și afacerist al afacerii, ceea ce noi oamenii dar și companiile numesc VALORI.

Ele se adună sub forma unor practici numite principii, direcții, și mai ales standarde de etică pe care individul, prin intermediul afacerii, indirect le promovează în societate, în comunitate.

Aflăm de la ultimele discuții în domeniu că Etica aceasta devine Continue reading