Cu foamea-n suflet vs. cu foamea-n stomac. Chiriașii ăștia !

Vii obosit de la muncă, acasă. Ești epuizat, dedicat în 2-3 proiecte și alte activități făcătoare de bine, însă în câteva zile trebuie să te muți. Proprietarul decide să vândă. Sau mai rău, să închirieze muncitorillor, pentru și mai mulți bani. Pornești calculatorul în sictir și deschizi publitimu, romimo, olx, imobiliare.ro, homezz, și îți dai tot concursul în căutări specializate pe google: cuvintele cheie nu sunt o problemă, în fond, cu asta ai crescut.

Continue reading Cu foamea-n suflet vs. cu foamea-n stomac. Chiriașii ăștia !

Advertisements

Caut Chirie ! Și o viață prin gaura cheii.

   Keyhole dark Tânără, cu serviciu stabil, unul singur, fără hobby-uri și fără alte ocupații, 170 înălțime, 60 de kg, zodia Leu, necăsătorită dar cu relație la distanță și cerc de prieteni, nu beau alcool , nu fumez, nu fac sex niciodată și nu ating podeaua cînd merg goală prin casă, folosesc aragazul doar o dată pe zi, pentru un grătar, dar dacă e nevoie, pot trăi și cu uscături, pentru a nu pune în pericol mobilierul, aragazul și hota bucătăriei dvs.

Nu fac baie doar duș, nu fac exerciții fizice în casă pentru a nu deranja vecinii, și nu ascult muzică decât la căști. Nu îmi  serbez ziua de naștere niciodată și nici alte sărbători. Sunt înnebunită să fac curățenie zilnic și să admir apartamentul în care stau. Sunt un ateu liniștit, slavă Domnului. De asemenea nu am rude, prieteni și alți apropiați care să vină în vizită, și mă angajez ca pe întreaga durată a șederii să nu îmi iau mai multe haine și obiecte decât încap în șiofnier și nici să îmi iau un animal de companie. Promit să nu schimb perdelele și să mă dedic fără să cîrtesc stilului estetic ales de dvs pentru apartament, fără să aduc îmbunătățire pentru a spori confortului propriu psihic. În cazul în care toate acestea se întâmplă, mă angajez să plătesc suprataxa chiriei, în valoare de 40% din total.

În cazul în care apar schimbări în viața mea, mă voi asigura să anunț îndată proprietarii, pentru a nu periclita siguranța și confortul psihic al acestora, dar și al vecinilor de bloc.

De asemenea, mă asigur să nu parchez în zona blocului, pentru a nu crea disconfort proprietarilor de apartamente, în calitate de biet chiriaș.

Înțeleg că nu am drepturi și îmi asum asta.

De asemenea, nu știu ce înseamnă acel cuvânt ”Contract la finanțe”.

Atașez cererii de închiriere apartament documentația care să ateste că ceea ce am spus mai sus este adevărat, în speranța că dvs ca proprietar îmi veți închiria mie apartamentul ales.

Martor.
….. …..

semnează aici                              Solicitant………..                                           ………….Proprietar

anexe: fișa psihologică a chiriașului, contractul de muncă, certificatul de inexistență al rudelor și prietenilor, tabelul cu bunuri pe care chiriașul le introduce în apartament, meniul zilei, orarul activităților zilnice.

Opțional*: fișa psihologică a proprietarului, actul de constatare a prețului corect al chiriei, dovada impozitelor la zi, validarea standardelor de către comisia de închiriere a Uniunii Chiriașilor din TM.

*proprietarul poate fi scutit de la anexe, contra unei sume la fel de mari precum tupeul, obrăznicia și oportunismul de care dă dovadă în relația cu chiriașul. Măsurătorile se fac la Institutul Social al Chiriașilor.

Încheiat azi, 14.2.2017, în prezența avocatului, poliției chiriilor și a administratorului de palier.

Uniunea Chiriașilor din Timișoara

 

 

– o viață prin gaura cheii-

Experiența Daianei D. în căutarea unei chirii în Timișoara.

hurry

Daiana D, cu cuvintele ei ,  în aventura chiriilor:

In iunie 2016 incep sa caut chirie in Timisoara – apartamentul in care stateam in chirie se vanduse si trebuia sa ma mut – aveam timp pana in octombrie sa gasesc ceva (cand incepea anul universitar).
Incep inca din iunie sa caut o garsoniera, in aproprierea Facultatii de Medicina Veterinara. Preturi exorbitante, anunturi putine. Incepe luna septembrie, ma mut in Timisoara, stau la prieteni – cautarea continua. Sun ca disperata la toate anunturile, sunt dispusa sa platesc mega-comisioanele.
Continue reading Experiența Daianei D. în căutarea unei chirii în Timișoara.

Chiriaș vs. Proprietar: natura umană

Bless this home

Am 14 ani experiență cu chiriile din Timișoara. Am căutat între zeci de apartamente și m-am lovit de proprietari scîrbe. De fapt majoritatea au fost avari, fără să ofere nimic. Puțini au fost foarte de treabă, dar ei sunt excepțiile. Ca specialist în făptura umană, fin psiholog, am văzut cum mint, cum inventează motive să pleci, doar pentru că nu simpatizează cu persoana ta. Cînd te muți în chirie nu te muți la om în casă, plătești pentru un bun de care te folosești,  iar relația între tine și proprietar este și trebuie să rămână una distantă.  Continue reading Chiriaș vs. Proprietar: natura umană

Caut Chirie! Mă supun proprietarului, contra-cost.

Pare o japcă formidabilă sa plătești 150 de euro comision pentru un apartament de 200 de euro..doar pentru intermediere.

Problema e că piața e plină de astfel de oferte pe care majoritatea chiriașilor le accepta fara sa comenteze. De asemenea, se accepta si mult prea ușor pretul nerealist al unor apartamente jalnice pentru motive aberante precum termopan sau usa metalică.

Cunoașteți toți problemele. Continue reading Caut Chirie! Mă supun proprietarului, contra-cost.

Ce-o fi in capul unui om, unui altul…

Oamenii din ziua de azi aplaudă răzvrătirea de orice fel, blasfemia intelectuală și cultul personalității de consum- aceea care se consumă pe ea însăși, din timpul ei, ca să hrănească nefericirea altora care încă n-au aflat că sunt nemulțumiți.
 
E un act minunat de dramatic, să te trezești la 6, să dai scroll down printre postările altora pe care-i stimezi, și din care să te inspiri, copiindu-le fotografiile, ideile, comentariile, în orice caz, valul acela de lumesc care fascinează.
 
OBediența este pe jumătate virtute, pe cât ascultarea de ceilalți este un mare defect.
Dacă n-am zis nimic concret, păi oamenii din ziua de azi care aplaudă răzvrătirea altora pe wall-uri, fac exact același lucru. Ei nu sunt nici cu ei, nici cu cei pe care-i admiră, căci la prima părere care contravine principiilor lor cele mai solide (asta în caz că le au), riscă să se demoleze pe ei înșiși, devenind, din niște aplaudaci, niște postaci, care la rândul lor, pe jumătate, de data aceasta, defulează hidos, pisicește și lipsit de machiaje, ceea ce odată iubeau.
 
postacul de zor devine astfel, un troglodit care la rândul său desconsideră, o paria a societății virtuale, înconjurat de oameni în realitate pe care nu dă doi bani.
 
În acest peisaj mirif, pentru care nu dețin în acest moment nocturn cuvintele potrivite să vă impresionez, ne desfășurăm unii zilnic, alții săptămânal, precara existență, – o subconștientală frântură din ceea ce ne displace la celălalt, rânjind și butonând cu nesaț, spre imperiul psihologic defunct al subiecților pe care-i numim și prieteni.
 
În realitate, stăm toți în relații de cuplu: unii copiază ideile altora și se inspiră din ele pe alocuri, devenind pentru ei litera unei legi pe care o simpatizează dar în care n-au fost. Pentru alții, e de ajuns să fie contraziși de vreunul, ca din ei să răsară tumultuos și aprig bagajul desconsiderației latente. Iar pentru câțiva, ajunge să observe toate aceste jocuri de putere, asemeni unui cuplu disfuncțional, în care fiecare se hrănește cu nefericirea celuilalt.
 
Astfel ajunge tristețea la rang de artă: dintr-un astfel de joc psihologic între oameni, în care cel mai înzestrat cu public- cîștigă. Like-urile devin adevărte arme menite să apere ideea: vezi-Doamne cu cât am mai multe, cu atât sunt mai important. Cu cât am mai multe like-uri, cu atât contează părerea mea.
 
Totuși, psihologia nu a rămas preocupată încă, la fel ca mine, de întreg procesul de selecție și recrutare a ideilor de împrumut, căci se știe, majoritatea acestor influenceri nu au ceva de spus de la ei înșiși, mai mult decât au de transmis mai departe, în schemă piramidală, noțiuni de la cei pe care îi admiră. Ce-o fi în capul unui om să se trezească la 6, să-și bea cafeluța în fața unui laptop, aprins de mânia colectivă și urgia psihosocială în care ne scăldăm cu toții de 20 de ani, și să privească tăcut la fotografiile și postările altora, să apese click dreapta pe poză, apoi Save As, să aleagă un fișier în calculator, apoi să revină la meniul său, să facă un upload, și să repună ideea, ca și cum ar fi a sa.
 
Ce-o fi în capul unui om când mânat de forțe interioare a căror promotor îl cunoaștem cu toții- același de 20 de ani, conținut în factori politici și psiho-sociali, acest om începe să posteze pe feisbuc nemulțumirea, răzvătirea totală a sa interioară!? CE-o fi în capul său când nesăbuit fiind, el devine nu doar un plagiator al irascibilității colective, ci și un promotor al răului, al defulării, al toxismelor de tot felul, care ne înconjoară din ce în ce mai mult, asemeni unui nor negru inundat cu confuzie și foarte multă recalcitrare.
 
Ce-o fi în capul unui om, atunci, când el clocotește de emoție negativă, și în loc să ignore, spre fericirea lui, saltă cu bățul mizeria de sub preș, sau de pe toate gardurile de pe lângă care el trece.
Tare aș vrea să aflu… ce-l poate face fericit pe un astfel de om, mai mult decât neasumarea propriilor sale slăbiciuni.

Discernământ vs. ”decât” o stea: cine Uber învinge!?

  imagesDupă cum bine știm, orice formă de evaluare implică o oarecare obiectivitate, și mai ales discernământ: a fi prezent acolo, în deplinătatea abilităților mentale, și cât se poate de nealterat de factori chimici. Nici la Uber chestia asta nu face excepție. Sau cel puțin nu ar trebui.

Continue reading Discernământ vs. ”decât” o stea: cine Uber învinge!?