Discernământ vs. ”decât” o stea: cine Uber învinge!?

  imagesDupă cum bine știm, orice formă de evaluare implică o oarecare obiectivitate, și mai ales discernământ: a fi prezent acolo, în deplinătatea abilităților mentale, și cât se poate de nealterat de factori chimici. Nici la Uber chestia asta nu face excepție. Sau cel puțin nu ar trebui.

  Dar e sâmbătă noapte. Ca șoferiță Uber, și om de weekend, prezent la evenimentele orașului, uneori din plăcere, alteori prin natura profesiei, am avut de-a face în câteva rânduri cu clienți beți, rupți de beți, și mai ales sub influența drogurilor.  Uneori am fost obligată să rabd, și zău că în acele momente mi-aș fi dorit să fi fost 100% taximetristă o viață întreagă.

E libertatea fiecăruia ce face. Dar ideea aici este despre sistemul de evaluare la Uber, și despre cum individul cu capacități în limite sănătoase ar trebui sau nu să evalueze, și mai ales, în ce măsură evaluarea sa contează.

Când vorbim de discernământ, aflăm din DEX deocamdată, (din tratat de psihopatologie nu încă, fiindcă aici nu e blog de diagnostic)  următoarele:

DISCERNĂMÎNT s. n. Facultatea de a discerne, de a pătrunde, de a judeca și a aprecia lucrurile la justa lor valoare. V. alegere, selecționare.

În literatura de specialitate, discernământul are trei nivele: discernământ elementar- unde primează instinctele și reacțiile individuale, discernământul logic, sediul reflecțiilor și al cugetărilor , și ultimul tip de discernământ este legat de anticipare, echivalent în procesele gândirii cu alegerile, selecțiile și în special, distingerea răului de bine, alături de scheme de judecată ce țin de morală, înrădăcinate în om.

Când cineva consumă alcool, toate aceste capacități înnăscute sau nu, se diminuează, până aproape de forma primară, pulsională chiar, a instinctelor și a reacțiilor individuale. Da, trebuie să recunoaștem, la unii indivizi, râsul spontan atunci când are loc o discuție serioasă, este o pulsiune, o reacție, în forma adaptată acelui individ.

În această stare de conștiință, individul discerne realitatea și este în deplinătatea funcțiilor cognitive ale sale. Când apare ”amorțeala” și somnolența de după consumul de iarbă, de exemplu, toate funcțiile discernământului sunt pe stop, și începe starea de reverie: totul se dilată, până și realitatea, însă în interior lucrurile încep să se comprime: lucrează Percepția și reprezentările, care încep să ia o cu totul altă turnură, începând de la formă, la semnificație.  O muscă ți se poate părea căluț de mare, și o minge de fotbal, o bilă de bowling în toată regula.

Ce s-a întâmplat recent la mine în mașină? Întâmplător sau nu, am avut parte de ceea ce numim unii studii de caz: comportamente și manifestări latente în procese psihologice de bază: senzație, percepție, reprezentare, atât de degradate, încât au reușit pentru o clipă, să oprească și timpul meu în loc.

Aceștia au reușit într-o lună de zile să scadă de mai multe ori drastic notarea: ratingul. Steluțele, mama lor, atât de mult râvnite de șoferi, și uneori și de pasageri. Ultimul pasager pe care l-am dus în starea aceasta alterată a fost și cel mai recalcitrant dintre toți, fiindcă a refuzat să coboare din mașină, înainte să încep cursa. A devenit agresiv și mi-a spus că nu o să mai lucrez la Uber, sub formă de amenințare, și să am grijă. Mi-a ”amintit”, tot el, că eu, ca șofer Uber sunt obligată să îl duc, așa că și-a încrucișat mâinile, și-a crăcit picioarele, arătând că posedă el bancheta din spate, și ridicând bărbia, a continuat să ”țină piept” rugăminții mele, mult prea politicoase pentru dumnealui.

Certăreț pe bune, tipul a renunțat până la urmă, și asta fiindcă am stat efectiv acolo, înecându-mă în mirosul de iarbă ce venea din părul lui destul de mare și așa. Văzând că nu are încotro, a sărit ca fript din mașină, arătându-mi degetul. Cu mâna pe telefon, a făcut același gest urâcios și scârbos pe care îl fac toți aceștia după ce ies din mașină:  au căutat butonul de REPORT și RATE DRIVER.

Privindu-i fața, spre deliciul omului de știință care câștigă bani din asta, alteori o face din viciu profesional, am înțeles că limbajul trupului e același. Avea ceva din alura unui Bill Gates aflat la pubertate, însă îi lipseau coșurile și ochelarii de vedere. Nu era tânărul frumos și liber (la modul cel mai serios, fără ironie), pe care îl întâlneam deseori ca pasager la Uber, era genul de tânăr IT-ist nemulțumit, râzgâiat, cu multe frustări și probabil alte patologii nedescoperite la bord. Un Dexter în variantă adultă, cu un iz malefic de geek. Un astfel de om fumat, riscă să devină un pericol public. Psihologia judiciară se ocupă oricum deja, de mult, de astfel de cazuri.

Cum e cu discernământul aici? E la nivel instinctiv. Reacțiile sale impulsive, necontrolate, lipsite de judecată și reprezentări JUSTE, corecte și cât mai obiective cu privire la scena care se derula, au dat verdictul de la sine. Drogat sau nu, când un pasager refuză să coboare din propria ta mașină și amenință cu multă răutate, aruncându-și mâinile în aer, că te saltă din Uber,… asta este.. cum se numește asta?

Imaginează-ți că intru la tine în casă, unde mă primești și eu îți ofer o sumă de bani, apoi îți acaparez livingul, sparg mobila, îmi arunc ciorapii pe masă, și când vii tu și mă poftești afară, îți spun că EȘTI OBLIGAT să mă suporți, fiindcă ”eu te plătesc”. Și mai insiști și cu arhitectul urban că… ”mă dai afară din propria casă”- în care m-am mutat legal. Adică nu conduc cu Uber fiindcă am pile, pe șleau.

Dar asta e altă discuție.

Revenind, discernământul în consumul de substanțe, interzise sau nu, este sensibil, vulnerabil și supus labilităților dar și instinctelor- dintre cele mai periculoase. Psihologia abisală descrie acea zonă ca fiind grosieră, animală, de-a dreptul terifiantă, pentru cei ce dau nas în nas pentru prima oară cu ea. În criminalistică ele se disting cel mai bine.

Astfel că, problema e următoarea: un client Uber este atât de nemulțumit de ”serviciul” pe care l-am prestat, la cerere, încât coboară din mașină, și fără ca măcar să aibe parte de o cursă în condiții normale, în discernământ și cu oarece obiectivitate, apucă telefonul și dă cea mai mică notă posibilă, apăsând și butonul de RAPORT.

Nici nu ai condus și el spune că stilul  de șofat e groaznic.

Nici nu ai avut parte de o conversație decentă, și îți spune că ești lipsit de profesionalism.

Nici nu ai început navigarea prin oraș, cu harta, că el raportează că nu te descurci.

Per ansamblu, un astfel de pasager oferă o steluță, adesea, nici măcar două, fiindcă în cazul lui, există o singură cale: răzbunarea pe toate căile. Nu e primul de acest gen, dar e ultimul despre care îmi aduc bine aminte.

Întrebarea de etică, valabilă în orice comunitate de consum este:

Ca entitate juridică ce funcționează pe un sistem de validare uman, subiectiv și supus greșelii, dar și intervențiilor intenționate și a fraudei în general, ce valoare are notarea în acest gen, ținând cont de faptul că pasagerul nu avea discernământ?

Și întrebarea logică următoare este:  Ok, dar tu de unde știi că el a fost drogat/beat/etc?

Răspunsul e simplu: la fel cum mergi pe stradă și știi cine e boschetar și cine un om ”serios”, după miros, după îmbrăcăminte, după comportament, după atitudine.

În fond, chiar și Uber face aceeași selecție a șoferilor, (oarecum), după aspect, prezență, etc.

Doar că acolo ei sunt evaluați pentru ceea ce numim simplu: discernământ, sau abilități profesionale etc.

Așadar, cine învinge în bătălia asta a steluțelor și a consumatorului recalcitrant? Discernământul. Al șoferului, al celorlalți pasageri mulțumiți, de al căror rating mic, întotdeauna trebuie să ții cont. 100 de pasageri mulțumiți și pe același calibru cu tine valorează mult mai mult, chiar dacă ți-au acordat o notă mai mică, decât un pasager frustrat, băut, și cu pretenții nejustificate la bord. NU frustrare, nu nevroză: discernământ, chiar și când ți se pare că deții puterea și controlul, cu un smartphone în mână.

Consumerismul azi a devenit o formă socială de guvernământ: exercitarea puterii de către om, în serviciile agreate de el, uneori fără să țină cont de politicile brandului. Fațada aceasta se aseamănă cu o nevroză colectivă prin care forțe latente din psihologia umană ies la iveală, atunci când se ivește ocazia de a deține puterea. Și în societatea de consum, CLIENTUL deține puterea, așa încât el riscă să devină călău.

Concluzia este că discernământul învinge, chiar și atunci când ratingul la Uber descrește, pe măsură ce frustrarea într-un individ de genul se adună, și el își pune prietenii să comande Uber, de atâtea ori până o nimerește pe ”nesimțita aia”.

Și ca să închei frumos, aduc aminte, în caz că nu știi, despre sloganul manelist care zice așa:

NU NEAPĂRAT MANELE… DAR CEVA CARE SĂ PLACĂ LA TOATĂ LUMEA.

Cam așa e și cu steluțele la Uber: dacă tot timpul ești super plăcut, e timpul să te întrebi dacă ceva nu e în (ne) regulă cu tine.

🙂

Meanwhille, in another planet: RATE THIS! but first, have yourself a little RATE…

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s