Trei săptămâni de Uber și…

și… e ora 21:40. Am ajuns în sfârșit obosită după vreo 4 ore de condus prin oraș.

Prima cursă a fost de undeva din Centru până în zona Soarelui, apoi alte două curse m-au dus prin Complex, și din nou, am revenit în zona Soarelui, aproape de Conti. Am pornit aplicația pe la ora 16:50, cu puțin înainte de ora de vârf.

A fost una dintre zilele rare în care m-am bucurat că plouă. Și chiar dacă n-am avut curse timp de vreo o oră, și am stat să citesc una alta și să scriu, în parcare la Billa, am înțeles direct în teren, cum schimbi atitudinea față de un fenomen, prin gândire simplă: dacă plouă, merge treaba, dacă e soare- NU. Gurile rele ar spune că asta ar fi cum bate vântul… și le dau dreptate. Nimănui nu-i place să meargă pe jos nici pe crivăț, nici pe tornadă.

Apogeul zilei însă a fost și de data aceasta, parte dintr-un film de acțiune. La scurt timp după ce am decis să părăsesc orașul, uitând să opresc aplicația, am primit o comandă din zona Buziașului, mai exact 104. Accept și mă îndrept într-acolo. După ce am trecut de sensul giratoriu și începea să se rărească traficul, mă întrebam pentru câteva secunde ce caut aici? Bezna era tot mai mare și din nou, zvonurile însămânțate în capul meu începeau să dea roade:  ceva nu e în regulă. Știți, sau să repet- apropo de povestea cu taximetriștii revoltați, țepele trase la Uber, comenzile false și vorba aia ”vă prindem noi”… !? Conform GPS-ul pe waze, mergeam bine. Bulinuța arăta că am ajuns la destinație. Când am ridicat capul mai sus de nivelul geamului, am avut un aproape șoc, să văd uriașa siglă Fan Taxi, care lumina triumfător în dreapta mea, exact în zona de destinație.

Deja aveam palpitații. Ce căutam în acest peisaj? Iar numele userului era Capitan. Nici nu mai puteam să-mi fac mustrări de conștiință că ”iau la mișto” un nume de om. Face cineva mișto  de mine? Că  nu-i nimeni în jur, nici urmă de om, casele au lumini stinse, și o stradă îngustă rău, neasfaltată, îmi face semn să mă îndrept în ….pustiu. Așa arăta și pe hartă, în fond.

Am blocat ușile și mi-am zis: era și timpul. Am încercat să mă bag pe străduță, să sting farurile, să opresc aplicația. Să dau cu spatele, să mă retrag pe furiș, să nu cumva să apuc să fiu văzută. Dacă aveam butonul de catapultare, acum l-aș fi folosit! Dar m-am răzgândit. De ce să mă ascund? De ce să mă tem? Așa că am mai stat puțin, cercetându-mi în mine teama. Era unul din momentele în care pui în practică tot ce știi în psihologie: control, programare mentală și întreg arsenalul de protecții psihologice pe care un om sănătos cu credință și le poate face. Pe când deja începeam să mă împac cu ideea că am fost țepuită, și că băieții de la taxi râd de confuzia mea, găsind motive să râd și eu de penibilul situației, primesc telefon de la persoana care aștepta. Mi-a spus pe un ton grăbit și ferm că ea așteaptă la Conti în față, și că nu știe ce caut eu acolo. Sigur că i-am explicat că așa arată pe aplicație. I-am zis să aștepte că ajung îndată. Dar era o femeie. Iar numele userului era…de bărbat. Adică… mnoh!

Admirând încă o dată locul în care am nimerit (mulțumesc, Waze), fix în față la Fan Taxi, alte idei cretine începeau să-mi străbată mintea: măi, dacă o fi de fapt asta dispecera, și m-a sunat să pună sare și piper pe situație?! Eh, în fine. Totul începea să prindă contur însă, cînd am ajuns în parcarea de la Conti, și nu era nimeni acolo. S-a dus și teama mea, așa că mi-am băgat piciorul în ea accelerație și am mers înainte, că n-aveam încotro.

După ce am făcut un ocol de clădiri, întorcându-mă prin spatele fabricii, am reintrat în parcare și am mai dat o tură. Între timp am resunat, și din nou, vocea grăbită a unei doamne mi-a explicat concret unde se află. Dar era  beznă, puține mașini în parcare și un peisaj industrial de 9 și un pic seara, ce nu-mi inspira încredere. Am revenit din nou la giratoriul cu intrarea spre Conti, și până la urmă am aflat-o. Spunea că era acolo, însă bezna m-a făcut să n-o văd. Și cu siguranță și teama. Nu s-a poziționat astfel încât să fie vizibilă.

Și apropo, pasageri: noi nu avem faruri în lateral pe timpul nopții! 

Iritată evident de situație, am dezbătut problema apărută, și cu o atitudine puțin revoltată dar amabilă, mi-a spus că nu știe ce se întâmplă fiindcă adresa aceea apare cu nr. 104- însă pe hartă, prin gps te trimite la sediul Fan Taxi. Am râs împreună de confuzia creată și mai ales de panica ce intrase în mine, atunci când m-am trezit pe potecă, înconjurată de taxiuri, singură cuc, dar la îndemână cu atuurile mele.

Am mers până în Modern, și am decis că e timpul să închei pe astăzi, fiindcă nicio zi de activitate nu merită oricâți bani ai face, să-ți dea STRES.

Așa că am decis să rezolv problema:  orice ar spune taximetriștii despre Uber, repet:

Să te iei de Uber că-ți fură clienții, e ca și cum alimentara din cartier s-ar lega de emag că îi ”fură ”clienții. Că vezi-Doamne, emag nu plătește la stat, nu are casă de marcat (fizic), nu are angajați cu ecuson și alte treburi.

Sigur că în cazul meu, informația asimilată despre Uber și poveștile urbane care circulau, și-au făcut efectul foarte bine, la fel ca în toate cazurile de îndopare cu informație și zvon- atunci când dorești /cauți și vrei un produs sau un serviciu mai mult decât în mod obișnuit.

Așa că, psihologic simplist, o zic:

Ai grijă ce citești, că s-ar putea s-o pățești. Fiindcă imaginația are nevoie doar de niște mici repere din realitate, să activeze acolo niște treburi să sperie, să bage frică și mai ales, să saboteze.

E ca și cum știi deja cum arată o mașină, și atunci când vezi niște roți și doar o caroserie, mintea oricui care deja știe exact ce e aia o mașină și cum arată, etc., va începe să umple spațiile libere , să-și imagineze. Apropo de imaginație, am scris aici despre ce-și imaginează anumiți clienți Uber că o să primească” într-o mașină.

La mine găsiți de astăzi o carte subțire practică înfiptă în spătar, pentru atunci cînd nu prea se găsește chef și dispoziție să vorbim. 

Astfel că : așa e și cu teama: am umplut spațiile libere cu repere, lăsând mintea brambura să facă scenarii cu privire la un eveniment. Avea toate datele: zvonul, discuțiile cu pasagerii, interviurile citite, huliganismele evidențiate, invidia lor pe Uber și… un câmp deschis: un sediu de taxi și eu pe o străduță ce dădea într-un câmp.

Dar ar fi deja a 3-a experiență de acest gen.  Dacă vroiam adrenalină, cumpăram. Chiar și așa, mă bucur că nimeni nu a fost vătămat.

Ceea ce vă doresc și dumneavoastră!

Vă Salut!

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s