De la ocazie în offline, la început de Uber. Online.

imagesLa început n-a fost Uber ca taximetrie, nici măcar în România. Când a venit în Timișoara, puțini știau de el, majoritatea de prin alte orașe ale Europei.

Prima dată când am vrut să mă înscriu ca șofer a fost prin luna ianuarie, însă zvonurile negative și lipsa de șoferi, teoretic, m-au făcut să stau deoparte. Am ales să fac însă un experiment, la îndemnul unui prieten, și astfel, zarurile au fost aruncate. Aveam deja experiența necesară de pe Ia-mă Nene, o comunitate pe Faceook  înființată cu fapte din teren, unde promovam ride-sharingul intercity. Studenții au profitat la maxim, și totul a mers bine, până ce conceptul a deveni… ILEGAL. Totuși, fenomenul continuă!

Din aceeași pasiune pentru auto, condus și schimburi de idei cu oameni necunoscuți, am ales Uber ca și experiență de oraș și pentru potențialul financiar din care să-mi susțin proiectele.

De ce Uber nu este taximetrie? Simplu! Fiindcă este Ride-Sharing. E ca și când vrei să mergi într-un loc și aceeași mașină, presupunem că merge în același loc (sau se află foarte aproape de tine), așa că din bunăvoință șoferul te primește în mașina lui, iar tu plătești pentru faptul că ai avut acces la aplicația care ți-a găsit mașina și pentru cursa propriu-zisă. Tot ieși ceva mai ieftin decât cu taxiul clasic, și cu un confort psihologic care uneori, te-ar fi costat cât o ședință de psihoterapie. Promit! 😉

Prima zi de Uber a fost într-o vineri. O mulțime de pasageri mișto au intrat în mașină. Aerul bucureștean majoritar puteam să-l reperez încă de la mare distanță. Am vorbit diverse, din tot felul de domenii. Nu se așteptau majoritatea dintre ei să întâlnească o tipă pe taxi. Iar eu nu mă așteptam ca ei să nu se aștepte la…ORICE! Și când spun ORICE mă refer la faptul că tu, ca și client, trebuie să te aștepți, atunci când comanzi Uber,  că șoferul poate fi oricine, chiar vecinul, polițaiul sau primarul orașului Tău. Dacă ți l-ai imaginat pe Robu făcând curse prn Timișoara… ei bine, asta ar fi chiar foarte interesant, fiindcă Timișoara dumnealui are o mulțime de semafoare la care poți sta lejer în mașină, făcând dialectică într-o zi ploioasă de vineri, când toți se grăbesc…mai puțin mașinile !

Și cam asta am făcut și eu: schimburi de  opinii, pe marketing, pe Uber, pe psihologie, pe cum merge lumea și cum nu, și pe ce mai zic timișorenii despre taximetrie. Timpul a trecut prea repede și plin ca să-mi mai aduc aminte de chipuri. A rămas atmosfera cursei.
Pe fiecare am întrebat cât de des folosește serviciul și mai ales de ce. Majoritatea spuneau că vor să evite taximetria. Aceștia sunt reactivii. Alții proactivi: vor un serviciu bun și o călătorie confortabilă, chiar și din punct de vedere al comenzii: la Uber nu trebuie să discuți cu dispecerul și nu te târguiești la rest când cobori. Sau mai rău: nu negociezi la urcare.

Taximetriștii însă se plâng că șoferii de Uber nu au nevoie de atestat de șofer. Întrebarea mea este:  au nevoie șoferii în general de atestat de transport persoane, atunci când, de exemplu, își transportă familia, prieteni, rudele, cunoștințele, pe gratis?

Permisul de conducere și avizele obținute în testarea reglementată cred că ar fi de ajuns. Iar în cazul în care ele nu sunt suficiente, păi atunci ar trebui să chestionăm mai degrabă calitatea lor-sau a felul obținerii lor- și nicidecum lipsa unui Atestat.

În fond, am întâlnit mai mulți șoferi de taxi cu tulburări comportamentale, și alte caracteristici dăunătoare traficului și siguranței pasagerilor. Dar asta e chestiune tabu. Așadar, care-i faza cu atestatul acela? El atestă  CĂ CE? O să ajung în siguranță cu mașina aceea acasă, tehnic vorbind, sau atestă că nu-mi va fi lezată demnitatea, amenințat sau jignit confortul psihologic în momentul cursei? 🙂 În fond, trăim vremuri moderne, Respectul e ceva ce nu rulează pe ceasul de la taximetrie, oricât ar face cursa, nene! 

Accept sau nu accept curse? Asta-i întrebarea. Sigur că fiecare șofer Uber sau neuber face calcule de genul. Problema la taximetrie este că ei au calculat atât de mult deja, încât și-au dat seama, deh, câțiva dintre ei, că SE merită nici măcar să mai pornești motorul, că te usucă la combustibil. Majoritatea (de fapt toți cred), din asta trăiesc. E metoda lor de supraviețuire, de câștig al traiului. Și o fac cum pot! Așa că resping curse după curse, unii, fiindcă nu fac parte din ”zona lor” de staționare. Aspect cu care m-am confruntat și eu la un moment dat pe Uber și am înțeles din propriul impuls: cu cât calculezi mai mult la Uber kilometri distanță până la o comandă care se află la 5 km , spre exemplu, cu atât îți vine să te lași. Asta strict în cazul în care sperai la îmbogățire subită. Ar fi ideal să fie toate cursele la fix, dar hei, surpriză! nu-s! N-au cum să fie. În fond, aici rămâne speculația fiecăruia. Și cel mai important: șoferul Uber nu este DOAR șofer Uber. Sau cel puțin așa ne povestește chiar însuși Uber. Din ce știu majoritatea fac asta part-time, sau ca să-și umple timpul, să se îmbogățească psihologic, să se dezvolte, să cunoască oameni, etc.

Iar clienții Uber trebuie să se aștepte la asta!

La fel pot fi și pasagerii! Diverși, diversificați, în ciuda faptului că mulți speculează o singură categorie socială: cei care au smartphone și dețin un card: deci nu oricine, vorba aia. Dar hei! știați că sunt oameni din categorii sociale mai puțin civilizate care dețin smartphone și card, și chiar le folosesc? surpriză! Faceți o probă prin oraș!

Dar ce bine că, oricine ar fi clientul sau șoferul, ambii se pot ”like-ui” reciproc:  șoferul dă rating pasagerului, și pasagerul dă rating șoferului. Niște steluțe. Poți fi subiectiv sau obiectiv! În fond, fiecare e liber să considere cum dorește. Clar și corect e să existe anumite criterii ce țin de cursă, nici într-un caz criterii subiective precum: șoferul avea păreri diferite de ale mele așa că i-am dat 1 steluță!  Eu am întâlnit și clienți cu așteptări nerealiste, gata să scoată stele din ”buzunar”, oricărui om care le-ar freca papucii.  Să fim realiști. Pe baza acestor scheme, te mai întâlnești sau nu, cu acel om/șofer la următoarea comandă, în cazul în care se întâmplă să fii aproape. Așa e algoritmul .

Ce te ajută însă să nu-ți bați nervii cu asta este să știi când să te oprești. Să poți spune OK, nu caut să mă îmbogățesc din asta, dar nici să ies în pierdere. Și atunci, cu cât îți permiți fluxul natural al curselor, îmbinând partea personală- în care umbli pentru tine, cu partea de curse- în care iei pe cineva, cu atât lucrurile devin mai profitabile, și nu doar în termeni financiari ci și de confort psihologic!

Reciproc!

Ăsta-i Uber, în viziunea mea!

Ție cum îți pare serviciul Uber în Timișoara?

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s