Experiența Uber. Început ca șofer.

images

A venit și momentul meu să devin șofer pe Uber în Timișoara. Încă de la apariție mă entuziasma doar ideea  atât de bine marketată să fac parte dintr-un sistem atât de… UAU!

Totul a căpătat contur în momentul în care, la inițiativa unei cunoștințe, am semnat actele, urmând să mă angajez să-i conduc zilnic cîteva ore, mașina nou-nouță.

Am început și prima zi, în sfârșit. Era la începutul lunii martie, așa ceva. Era destul de mohorât încă afară.  Am condus primii 50 de kilometri într-o zi de vineri după-masă spre seară, când traficul începea să dea semne de weekend: am avut destui clienți deja cât să-mi pot face o impresie: Uber este foarte tare.

Majoritatea corporatiști, oameni pedanți, cu un caracter social afișat căruia nu aveai ce să-i reproșezi. Cu unii parcă ne cunoșteam de-o viață: raporturi de familiaritate și prietenie, așa cum numai un marketing excelent și o imagine impecabilă a unei mărci ar putea s-o creeze. Acesta era marketingul UBER.

Despre partea financiară nu o să menționez mare lucru. Atât pot spune că am câștigat suficient cât să merite atât costul experienței din teren, cât și timpul- chiar dacă există acei timpi morți pe care nu ți-i plătește nimeni- în afară de tine însuți- asta doar în cazul dacă faci altceva productiv în timp ce stai și aștepți.

Prima clientă a fost o tânără studentă pe care am luat-o din Complexul Studențesc, zona 3F. Harta arătase punctul în care se afla ea, la aproape 50 de metri de locul în care puteam să opresc.  Dornică să fiu exactă și la timp, mai aveam un pic și intram fix în scara blocului, dacă nu-mi dădeam seama repede că ea încă nu coborîse. Am încurcat vrând-nevrând circulația, fiindcă zona aceea era îngustă. O alee care dădea în spatele restaurantului Roy din Complex. Îmi ziceam că am început bine, fiindcă la câteva secunde, mă claxona cineva în spate, grăbită să intre cu un hatchback Fiesta. Doar că nu avea loc. Sau cel puțin așa credea. Fără să vreau măcar să las impresia că sunt cu Uber, căci propaganda agresivităților de la Cluj a lucrat și în mintea mea o bună vreme, am făcut ce face orice șofer:  i-am arătat că are loc să treacă. Nu mi-am dat seama că între timp, clienta aștepta, undeva în spatele mașinii, și nu era sigură dacă sunt eu, sau altcineva, căci mașina nu avea actualizat numărul de înmatriculare în sistem. Era o problemă de om, la ei: rapiditatea cu care citesc documentele.

Îngrijorată, abia reușind să mă adaptez mașinii și gata să fac față primei provocări: prima cursă Uber. Am scuzat însă faptul că am încurcat circulația. În mintea mea, era permanentă deosebire între Uber și ceilalți taximetriști. Forfota și claxoanele din trafic pe care oricine le știe, atunci când e vorba de taxi clasic, m-a făcut să am grijă, poate prea mare, cu șoferi care nu se prea descurcă în spații înguste, precum era tipa care tocmai dorea să întoarcă.  În acel moment am tăcut, cu multă răbdare,

dar replica singură dansa în mine, mai să-i urle, într-o zi călduroasă de început de primăvară: ”Pe aici ai fi putut să-ntorci și Tirul…”. Spontaneitatea este un punct forte…dar cred că nu și atunci când ești șofer la taxi Uber.

Am pornit din Complex până în Circumvalațiunii, și cursa a fost deosebită: conversații banale, simple, iar aerul tânăr și fresh al clientei m-a făcut să sper că așa va fi fiecare zi de Uber: o plăcere, o întâlnire ca roua primăverii, cu oameni cumsecade, neimplicați emoțional, nici prea politicoși nici cu mari așteptări: o cursă cu taxiul este DOAR o cursă cu taxiul, sau ceea ce ar fi spus mr.Freud.

”Uneori o țigară este doar o țigară”.

Următorii clienți ai zilei au fost drăguți și ei, simpli ca bunăziua, foarte de treabă și cu mult bun simț. Fiecare era interesat de când fac Uber și cum merge. Unul dintre ei a mărturisit că ar vrea și el să fie șofer, și m-a întrebat detalii. Nu prea era mulțumit de felul în care conduceam, mai exact, a ținut morțiș de mai multe ori să mă alerteze că e VERDE la semafor, la nici 1 secundă după ce se făcuse verde. Avea un iz răutăcios, și părea să fie atent la fiecare mișcare pe care o făceam în trafic. Această cursă a fost prima cursă în care am înțeles că și aici, la fel ca în orice alt domeniu, există ceea ce noi românii numim competiție. Dar despre asta dezbat în alt post.

Prima zi Uber a fost așadar presărată cu plăcerea de a conversa cu oameni destul de educați cât să nu creeze probleme, destul de inteligenți cât să te poată demonta, ca șofer, printr-un rating mic nemeritat, dar și stresantă, din cauza zvonurilor care circulau despre ce-ți pot face taximetriștii dacă află că ești șofer Uber. Le-am trecut cu bine pe toate. Deocamdată!

Primul episod se încheie aici. Urmează alte multe zile interesante, în care voi povesti experiența mea ca șofer Uber, dintr-o perspectivă a unui om pasionat de efectele colaterale ale trendurilor sociale.

După aprape o lună de la Uber și tipologii, atitudini coresponzătoare și nesimțite, pot doar atât să afirm, ca un motto al mașinii pe care o conduc, comparând cu sloganul lui Freud:

Uneori, un șofer Uber nu este doar un șofer Uber.

În fond, pentru început, trebuie să fie clar pentru absolut toată lumea. Oficial, Uber în Timișoara înseamnă ride-sharing, nicidecum taximetrie, iar asta nu impune măsuri de confidențialitate, decât în măsura bunului simț și al propriei conștiințe.

Vă salut!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s