Relații ciudate și tulburări de personalitate timpurii într-un auxiliar de școală

Featured

61745566_72448000

Manual sau auxiliar, întrebarea și disputa nu ar trebui să fie despre accesibilitatea lui, ci mai ales despre faptul că acest tip de manual auxiliar există.

Să vedem în continuare ce putem extrage din text, și de ce acesta reflectă foarte bine vremurile moderne pe care le trăim.

Încă din prima propoziție, remarcăm faptul că Bogdan este capabil să meargă singur la cumpărături, să-și cumpere încălțăminte, la aceeași vârstă la care unii dintre noi, majoritatea, am fi mers, odinioară , însoțiți de părinți. Din fericire băiatul salută. El spune SALUT!, în semn de tovărășie evidentă cu vânzătoarea. Remarcăm în cele ce urmează răspunsul vânzătoarei: Continue reading

Advertisements

OKAZIE: Oameni de Unică Folosință

Featured

Oameni de unica folosinta

a face in the crowd, Danny Santos Photography.

Încep să-mi placă oamenii de unică folosință.

Nu-s prea implicați să fugă de tine, și nici tu prea apropiat, ca să te mai afecteze gesturile lor.

Mai știu cîțiva aici, foști prieteni foarte apropiați, care au început să savureze același tip de relații.

Fiindcă la oamenii de unică folosință nu ai așteptări. NU ești așteptat și ei nu TE așteaptă.

Ei nici măcar nu știu cine ești, poți fi oricine. Poți fi totul pentru un moment, și nimic în clipa următoare. Dar despre asta nimeni nu știe. Nu ai cum să știi, atât timp cât te trezești dintr-o dată în viitor, și-ți vezi mai departe liniștit de viață, rămas cu parfumul întâlnirii acelui tip de om: de unică folosință.

Continue reading

Empatia de consum, forma expresivă a absorbantului de negativism. RUN! (I)

Featured

empatieeCând cineva vine spre tine cu intenția evidentă de a te ajuta, și îți spune, trăgând de tine, să îi vorbești, să-i spui păsurile și necazurile, aruncând cu ele într-ânsul ca-ntr-un tomberon,
FUGI, că acolo nu-i ajutor.
Singurul ajutor pe care îl face este acest pseudoterapeut lui însuși, căutând compensări în problemele altora, sau așa ceva. Nici nu-i treaba mea să descopăr.

Continue reading

Recalibrarea serviciilor când orice tip de consumator are putere de evaluare. Merită?

Featured

new10

Plecând de la ideea că fiecare business a pornit de la o idee, și ideea a pornit de la o experiență subiectivă a individului: sau acel efect de AHA provenit dintr-un cumul al expertizelor și preferințelor sale, se impune ideea de a avea, dincolo de pachetul birocratic și afacerist al afacerii, ceea ce noi oamenii dar și companiile numesc VALORI.

Ele se adună sub forma unor practici numite principii, direcții, și mai ales standarde de etică pe care individul, prin intermediul afacerii, indirect le promovează în societate, în comunitate.

Aflăm de la ultimele discuții în domeniu că Etica aceasta devine Continue reading

Discernământ vs. ”decât” o stea: cine Uber învinge!?

Featured

  imagesDupă cum bine știm, orice formă de evaluare implică o oarecare obiectivitate, și mai ales discernământ: a fi prezent acolo, în deplinătatea abilităților mentale, și cât se poate de nealterat de factori chimici. Nici la Uber chestia asta nu face excepție. Sau cel puțin nu ar trebui.

Continue reading

Kendame sau actul reflex la modă în societate.

Featured

Am găsit un articol ceva mai obraznic, ce făcea o apologie acestui joc, adesea comparat cu smartphone-urile. Spunea că până acum smarphone-urile au fost problema, iar acum, că a apărut acest joc, ce reușește cumva să țină deoparte copilul de tabletă și gadgeturi, brusc este vizat de păreri contra, venite din diverse direcții.
Am văzut copii jucându-se Kendame. Am încercat și eu. Și n-am găsit un exemplu mai bun în lumea fizică, pentru a defini starea obsesiv-compulsivă, sau măcar pentru a încerca să o provoc, pe un anumit palier, la cineva.  Și asta la entry-level.

Continue reading

Defect Psihologic: amenda Poliției Locale pentru cuvântul NESIMȚIT.

Featured

index

Citisem recent pe pagina domnului Corneliu N. Vaida, zis și ”Nimeni” de către un domnuleț de la Poliția Locală, despre problemele recente ale investigației feisbucciene, cu privire la postările jignitoare la adresa Poliției Locale. Mai exact, la adresa ființelor bipede care lucrează cum pot, acolo.

Continue reading

Primul client Uber nemulțumit: primul caz de nevroză consumeristă.

Featured

Ieri. O zi frumoasă de 5 aprilie. Însorită și ploioasă, perfectă pentru plimbare cu mașina. Mă loghez în Uber și mă-nvîrt prin Lipovei, apoi la scurt timp am primit o comandă.

N-am apucat să văd bine nici ratingul nici numele, și am condus până la Iulius Mall, fără să mă mai întreb, așa cum o făceam altădată, oare cine este de data aceasta clientul !?

Continue reading

Trei săptămâni de Uber și…

Featured

și… e ora 21:40. Am ajuns în sfârșit obosită după vreo 4 ore de condus prin oraș.

Prima cursă a fost de undeva din Centru până în zona Soarelui, apoi alte două curse m-au dus prin Complex, și din nou, am revenit în zona Soarelui, aproape de Conti. Am pornit aplicația pe la ora 16:50, cu puțin înainte de ora de vârf.

Continue reading

De la ocazie în offline, la început de Uber. Online.

Featured

imagesLa început n-a fost Uber ca taximetrie, nici măcar în România. Când a venit în Timișoara, puțini știau de el, majoritatea de prin alte orașe ale Europei. Continue reading

Experiența Uber. Început ca șofer.

Featured

images

A venit și momentul meu să devin șofer pe Uber în Timișoara. Încă de la apariție mă entuziasma doar ideea  atât de bine marketată să fac parte dintr-un sistem atât de… UAU! Continue reading

Ce-o fi in capul unui om, unui altul…

Oamenii din ziua de azi aplaudă răzvrătirea de orice fel, blasfemia intelectuală și cultul personalității de consum- aceea care se consumă pe ea însăși, din timpul ei, ca să hrănească nefericirea altora care încă n-au aflat că sunt nemulțumiți.
 
E un act minunat de dramatic, să te trezești la 6, să dai scroll down printre postările altora pe care-i stimezi, și din care să te inspiri, copiindu-le fotografiile, ideile, comentariile, în orice caz, valul acela de lumesc care fascinează.
 
OBediența este pe jumătate virtute, pe cât ascultarea de ceilalți este un mare defect.
Dacă n-am zis nimic concret, păi oamenii din ziua de azi care aplaudă răzvrătirea altora pe wall-uri, fac exact același lucru. Ei nu sunt nici cu ei, nici cu cei pe care-i admiră, căci la prima părere care contravine principiilor lor cele mai solide (asta în caz că le au), riscă să se demoleze pe ei înșiși, devenind, din niște aplaudaci, niște postaci, care la rândul lor, pe jumătate, de data aceasta, defulează hidos, pisicește și lipsit de machiaje, ceea ce odată iubeau.
 
postacul de zor devine astfel, un troglodit care la rândul său desconsideră, o paria a societății virtuale, înconjurat de oameni în realitate pe care nu dă doi bani.
 
În acest peisaj mirif, pentru care nu dețin în acest moment nocturn cuvintele potrivite să vă impresionez, ne desfășurăm unii zilnic, alții săptămânal, precara existență, – o subconștientală frântură din ceea ce ne displace la celălalt, rânjind și butonând cu nesaț, spre imperiul psihologic defunct al subiecților pe care-i numim și prieteni.
 
În realitate, stăm toți în relații de cuplu: unii copiază ideile altora și se inspiră din ele pe alocuri, devenind pentru ei litera unei legi pe care o simpatizează dar în care n-au fost. Pentru alții, e de ajuns să fie contraziși de vreunul, ca din ei să răsară tumultuos și aprig bagajul desconsiderației latente. Iar pentru câțiva, ajunge să observe toate aceste jocuri de putere, asemeni unui cuplu disfuncțional, în care fiecare se hrănește cu nefericirea celuilalt.
 
Astfel ajunge tristețea la rang de artă: dintr-un astfel de joc psihologic între oameni, în care cel mai înzestrat cu public- cîștigă. Like-urile devin adevărte arme menite să apere ideea: vezi-Doamne cu cât am mai multe, cu atât sunt mai important. Cu cât am mai multe like-uri, cu atât contează părerea mea.
 
Totuși, psihologia nu a rămas preocupată încă, la fel ca mine, de întreg procesul de selecție și recrutare a ideilor de împrumut, căci se știe, majoritatea acestor influenceri nu au ceva de spus de la ei înșiși, mai mult decât au de transmis mai departe, în schemă piramidală, noțiuni de la cei pe care îi admiră. Ce-o fi în capul unui om să se trezească la 6, să-și bea cafeluța în fața unui laptop, aprins de mânia colectivă și urgia psihosocială în care ne scăldăm cu toții de 20 de ani, și să privească tăcut la fotografiile și postările altora, să apese click dreapta pe poză, apoi Save As, să aleagă un fișier în calculator, apoi să revină la meniul său, să facă un upload, și să repună ideea, ca și cum ar fi a sa.
 
Ce-o fi în capul unui om când mânat de forțe interioare a căror promotor îl cunoaștem cu toții- același de 20 de ani, conținut în factori politici și psiho-sociali, acest om începe să posteze pe feisbuc nemulțumirea, răzvătirea totală a sa interioară!? CE-o fi în capul său când nesăbuit fiind, el devine nu doar un plagiator al irascibilității colective, ci și un promotor al răului, al defulării, al toxismelor de tot felul, care ne înconjoară din ce în ce mai mult, asemeni unui nor negru inundat cu confuzie și foarte multă recalcitrare.
 
Ce-o fi în capul unui om, atunci, când el clocotește de emoție negativă, și în loc să ignore, spre fericirea lui, saltă cu bățul mizeria de sub preș, sau de pe toate gardurile de pe lângă care el trece.
Tare aș vrea să aflu… ce-l poate face fericit pe un astfel de om, mai mult decât neasumarea propriilor sale slăbiciuni.

Rasism pe Uber? Da de unde, sunt femeie, știu să mă bat…

index  
    Mi-am adus aminte cum într-o seară am dus cu Uber doi bărbați care vorbeau limba arabă, îmbrăcați foarte îndrăzneț. Unul dintre ei avea brațele tatuate la vedere, și îmi aduc aminte cum văzându-i, chiar vizavi de Catedrală, unde îmi făceau grăbiți semn să opresc, am intrat puțin în panică…
Era abia ora 22:00 , și înainte de comandă, cu vreo 20 de minute, urmam traseul spre casă, jurându-mi pe promisiuni și recompense deșarte, că e ultima cursă.
Am oprit la King s Pub, așteptând să-mi treacă anxietatea de care mă tratez, și mi-am dat o șansă. Am sunat clientul și am vorbit în engleză, spunând că îi aștept la vreo 50 de metri de unde erau, fiindcă dacă întorceam, dura mai mult timp să ajung exact pe partea lor. Am oprit așadar în gang, și am plonjat în necunoscut, privind pierdută ecranul unui telefon, care preinițializa apeluri de urgență în caz de orice: fie atac de panică, fie orice altceva.
Cu colțul ochilor am privit în dreapta, și i-am văzut pe cei doi tineri alergând. Erau ceva mai închiși la piele decât mulatri pe care îi avem în Timișoara, iar aerul lor era unul de străinătate și mare depărtare.
S-au urcat în mașină, amândoi în spate. Inițial, unul dintre ei a deschis portiera din dreapta față, însă am refuzat politicos, așa cum fac de obicei, și i-am rugat să se așeze în spate. Este cel mai safe loc în care poți sta ca pasager, plus că ai experiența de a fi dus cu mașina într-un mod elegant, fără să te implici în trafic. E unul dintre cele 10 motive pentru care aleg și eu să stau pe bancheta din spate când circul cu Uber.

Continue reading

Estetica ruladei cu ouă de casă. Consumerism home-made.

IMG_6298Am primit un telefon de la un domn cu o voce sobră, că a venit! Mă așteaptă doar 10 minute acolo. mă opresc din orice activitate și pornesc spre autogară. A venit! Mă așteaptă.
Preiau coletul și mă îndrept toropită spre casă, alergând prin traficul bănățean. A trecut atât de mult timp de când nu m-am mai simțit ca și acasă… și totuși simțeam mirosul de parcă acum aș fi fost acolo și totuși, nu. Și nu mă refer deloc geografic.

Continue reading